Sistemul autonom al unei Tesla Modelul X a transportat un bărbat care suferea de probleme de sănătate, mai mult de 20 de mile (aproximativ 32 de kilometri), până la cel mai apropiat spital, scrie Motor1.com.
Faceţi cunoştinţă cu Joshua Neally, un avocat de 37 de ani. După ani de zile în care a făcut economii serioase pentru a-şi cumpăra un autovehicul Tesla, el şi-a luat în cele din urmă, în luna iulie, un Model X nou nouţ. Cu fiecare zi care trece el a început să aibă tot mai multă încredere în sistemul autonom al acestei maşini electrice. La sfârşitul lunii trecute, Iosua a decis să plece mai devreme de la biroul unde lucrat din Springfield, SUA. De obicei, cursa până acasă durează aproximativ 45 de minute, doar că de data asta traseul nu a decurs aşa cum planificase.
După aproximativ cinci mile de la ieşirea din Springfield, Joshua a început să aibă dureri puternice în zona abdomenului, şi, după puţin timp, când şi-a dat seama că acestea nu trec, s-a îndreptat spre cel mai apropiat spital. Ulterior s-a deovedit că asta această decizie i-a salvat viaţa, deoarece doctorii au descoperit că a suferit o embolie pulmonară. Un vas de sânge ar fi suferit o obstrucţie, astfel încât şansele ca pacientul să moară erau reale.
În această situaţie sistemul Autopilot al lui Model X a fost într-adevăr o salvare, deoarece Iosua nu era în stare să conducă până la spital. Maşina a circulat mai bine de 20 de mile de autostradă, sistemul de conducere autonom făcând toată treaba. Pasagerul a intervenit puţin doar când maşina a ajuns în parcarea spitalului. Din fericire, unitatea medicală era situată chiar lângă ieşirea de pe autostradă. Iosua a fost externat în aceeaşi zi, dar medicii i-au spus că a fost foarte norocos, pentru că dacă nu ar fi ajuns la timp, nu ar fi avut şanse de supravieţuire.